Gigi Becali isi anunta inca de anul trecut planurile in ceea ce priveste viitorul clubului pe care acesta il patroneaza.

Desi ne-a obisnuit cu investitiile majore, probabil fara rival din acest punct de vedere, in Romania, transferurile dintre sezoane s-ar putea sa fie un subiect inchis, in urmatorii ani, daca de la clubul de juniori vor putea fi promovati jucatori.

Inchisa in urma cu cativa ani, din cauza neproductivitatii, dar si a retrogradarii suferite in acel sezon, sectia de juniori a clubului Steaua a fost reinfintata, iar lucrurile se pare ca merg pe un fagas normal.

Astfel, anul trecut, clubul U21 a fost inscris in Liga a 3-a, incheiand insa sezonul 2016-2017 abia pe locul al 9-lea, la o diferenta considerabila de prima clasata, formatia SCM Pitesti.

Insa, pentru un club aflat la primul sezon, lucrurile pot fi imbunatatite.

Convins, probabil, de rezultatele extrem de bune obtinute de Gica Hagi si academia pe care acesta o conduce, Gigi Becali si-a schimbat parerea despre necesitatea investirii intr-o academie proprie, lucru pe care nu l-ar fi facut, poate, daca nu ar fi existat puterea exemplului, dat de Viitorul Constanta.

E foarte probabil ca Gica Hagi sa intampine probleme din punctul acesta de vedere, o concurenta cu clubul condus de Gigi Becali in atragerea tinerilor nefiind de dorit.

Acest zvon a prins contur odata cu declaratiile lui Ciprian Marica, cel care afirma in luna aprilie a acestui an ca vremurile in care patronii nu isi doreau sa investeasca in sectiile de juniori au apus, dand exemplul lui Gigi Becali si a academiei pe care acesta ar fi infiintat-o, intr-un mod aproape clandestin, evitand declaratiile in media, surprinzand poate, daca e sa gandim la modul in care Becali trateaza reusitele.

In prezent, sectia U21 a clubului FCSB numara 28 de jucatori, media de varsta a acestora fiind de 20,8 ani.

Cei mai bine cotati jucatori ce evolueaza la clubului secund sunt Raiciu, Constantinescu si fundasul vietnamez Pham-Huy, impreuna, cei trei fiind evaluati de site-urile de specialitate la 200.000 euro.

Sursa foto


Citeste si alte articole despre fotbal
○ Lectia de viata oferita de finalul de campionat din Liga 1
○ Analogia fotbalului autohton


→ Vrei sa primesti articole despre fotbal direct pe e-mail? Aboneaza-te la newsletter!

Profilul autorului Alin Stoica

Numele meu este Alin Stoica, am 28 ani, practic handbalul de la vârsta de 14 ani și sunt pasionat de sport și IT.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *