Memoria lui Chiune Sugihara, viceconsul al Imperiului Japonez în Lituania pe timpul celui de Al Doilea Război Mondial, a fost onorată de către actualul prim-ministru al Japoniei, Shinzo Abe, într-o conferință de presă desfăşurată la începutul acestei săptămâni. Chiune Sugihara a avut un rol esențial în salvarea a mai bine de 5000 de evrei, astfel că acesta poate fi considerat un erou.

Din poziția sa de consul, Chiune a emis vize de tranzit pentru evrei, riscându-şi nu doar slujba, ci şi viața. Cu ajutorul acelor vize, evreii au reuşit să ajungă în Japonia, de unde au luat calea unor țări neimplicate în război, astfel salvându-se de la moarte. De cele mai multe ori, destinația finală a fost Curaçao, o țară aflată sub dominație olandeză, pe teritoriul căreia nu era nevoie de viză.

La acea vreme, guvernul japonez era aliat al Germaniei, iar regulile venite de la șefii săi erau unele clare. Tocmai din acest motiv, imediat după război, Sugihara a fost rugat să demisioneze de la Ministerul Afacerilor Externe al Japoniei pentru sfidarea regulilor, șefii săi aflând despre vizele emise. Sugihara este unul dintre cei 22.000 de non-evrei care au fost onorați, dar și singurul cetățean japonez aflat pe această listă a celor care şi-au păstrat umanitatea şi au ajutat la combaterea actelor de barbarism.

În anul 1985 a fost onorat ca fiind unul dintre cei drepți, de către statul Israel. De asemenea, o stradă din Israel a primit numele său, într-o ceremonie la care a participat fiul său, Nobuki Sugihara. Acesta a declarat: “Acțiunea sa curajoasă și umană ne învață cum putem supraviețui în această lume în care statul de drept bazat pe ordinea mondială se confruntă cu diverse provocări. El a lucrat departe de Japonia în circumstanțe dificile, dar a avut mare credință ca diplomat japonez și a salvat mulți evrei”.

Sursă foto: japantimes.co.jp


Citește și alte articole asemănătoare
Jumătate de secol de la asasinarea lui Che Guevara, revoluționarul cu beretă