Dem Rădulescu, pe numele său întreg Dumitru Rădulescu, s-a născut în Râmnicu Vâlcea în anul 1931, în acelaşi an în care omenirea îi pierdea pe Thomas Edison şi Nicolae Păulescu.

După ce a finalizat studiile liceale în oraşul natal, Dem Rădulescu alege teatrul în detrimentul sportului de performanță, şi se înscrie la Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti.

Deşi putea avea o promițătoare carieră în box, sport în care reuşise câteva victorii la categoria mijlocie, acesta alege să îşi continue studiile, fiind fascinat de lumea teatrului. Pasiunea pentru teatru o dobândeşte încă din timpul liceului, la 17 ani având şansa debutului în cadrul balului organizat de fanfara gării din Vâlcea.

În anul 1956 termină studiile la IATC, iar doi ani mai târziu actorul obține prima sa distincție, locul unu la un concurs de interpretare, organizat pentru descoperirea tinerelor talente.

Dem Rădulescu (dreapta) și Sebastian Papaiani (stânga).

Dem Rădulescu (dreapta) și Sebastian Papaiani (stânga). Sursă foto: wikipedia.org

Este şi momentul în care este remarcat de regizorul Sică Alexandrescu, cel care îi oferă primul rol într-un film.

În acelaşi an debutează la Teatrul Național din Bucureşti, numele său începând să fie pe buzele regizorilor români. Din acel an, Dem Rădulescu a avut tot mai multe oferte, atât pentru piese de teatru, cât şi pentru filme de televiziune.

Dem Rădulescu a devenit unul dintre cei mai îndrăgiți şi mai populari actori de comedie, dragostea acestuia pentru teatru bucurând milioanele de români ce îl urmăreau.

Tot din dragoste pentru scenă, Dem Rădulescu a fost şi profesor la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică I. L. Caragiale” din Bucureşti, formând şi îndrumând generații de actori.

Pe data de 17 septembrie a anului 2000, la vârsta de 68 de ani, Dem Rădulescu se stinge din viață, în urma unui infarct.


Citește și alte articole asemănătoare
○ Emil Racoviță, povestea de viață a savantul român ce a pus bazele biospeologiei


Profilul autorului Mihai Teodorescu

Pasionat de bucătarie, medicină și fotografie. Încerc să îmbin pasiunile mele și să promovez, prin scris, lucrurile pozitive din societatea noastră.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *