Născută la Tărgu Jiu, Ecaterina Teodoroiu reprezintă un simbol al luptelor din Primul Război Mondial pentru România.

„Eroina de la Jiu”, așa cum aceasta mai este cunoscută, și-a dovedit curajul în nenumărate rânduri, fiind una dintre puţinele femei ce au cerut transferul într-o infanterie activă, din dorinţa de a-și răzbuna fraţii uciși de armata germană în bătălia de la Podul Jiului.

Patriotismul său exemplar a fost recompensat, Ecaterina fiind avansată la gradul de sublocotenent, dar și decorată de Casa Regală. La data de 22 august 1917, la vârsta de doar 23 de ani, Ecaterina Teodoroiu cade în lupta de la Mărășești, conducându-și cu eroism subunitatea.

Osemintele Ecaterinei Teodoroiu au ajuns abia în luna iulie a anului 1921 în orașul său natal, Târgu Jiu, aceasta fiind înmormântată iniţial în judeţul Putna (Vrancea).

La împlinirea a 100 de ani de la decesul eroinei Ecaterina Teodoroiu, în Târgu Jiu vor exista manifestări la care au fost invitate oficialităţi de la nivel naţional.

În cadrul evenimentului, la care municipalitatea se așteaptă să se adune mai bine de o mie de persoane, va avea loc o slujbă religioasă, urmată de depuneri de coroane la Mausoleul „Ecaterinei Teodoroiu“.

Spre final, cei prezenţi vor avea parte de un scurt recital al folkistului Mircea Vintilă, închis de defilarea Gărzii de onoare.

De asemenea, tot pentru a comemora 100 de ani de la decesul eroinei naţionale, posturile de televiziune TVR 2, TVR Internaţional și TVR Moldova vor transmite, în data de 22 august, un film documentar realizat în onoarea Ecaterinei Teodoroiu.

Sursă foto: blogspot.com


Citește și alte articole publicate de Mihai Teodorescu
○ De ce Târgu Jiu nu are loc pe lista UNESCO?


Profilul autorului Mihai Teodorescu

Pasionat de bucătarie, medicină și fotografie. Încerc să îmbin pasiunile mele și să promovez, prin scris, lucrurile pozitive din societatea noastră.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *