Unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai artei în România, văzut de foarte mulți ca fiind fondatorul sculpturii moderne în lume, Constantin Brâncuşi continuă să existe în viețile noastre, asta deşi în acest an se împlinesc 60 de ani de la decesul său.

Operele sale, multe dintre acestea expuse la Târgu Jiu, sunt amintirea, şi totodată averea lăsată de către Brâncuşi poporului său, cel ce niciodată nu i-a oferit ceva în schimb.

Obligat de circumstanțe, Constantin Brâncuşi şi-a petrecut mai bine de jumătate din viață la Paris, acolo unde nu a încetat să realizeze sculpturi ce înfățișau simplitatea artei populare româneşti.

Abia în anul 1956, cu un an înainte de decesul acestuia, în Bucureşti se deschide prima expoziție personală a lui Brâncuşi din Europa, la Muzeul de Artă al Republicii. A mai fost nevoie de încă aproape zece ani pentru ca operele lui Brâncuşi să fie acceptate şi înțelese de către conducătorii țării noastre.

Poarta Sarutului, Targu Jiu.

Poarta Sărutului, Târgu Jiu. Sursă foto: wikipedia.org

Odată cu anul 1964, cele trei sculpturi expuse la Târgu Jiu au început să fie îngrijite, iar perimetrul unde acestea se aflau, să fie amenajat.

Coloana fără sfârşit, Masa Tăcerii şi Poarta Sărutului, operele ce pot fi văzute şi astăzi în Târgu Jiu, pot ajuta oraşul să se promoveze pe plan internațional, fiind de aşteptat ca în anul următor municipalitatea oraşului Târgu Jiu să depună documentele necesare încadrări în patrimoniu UNESCO.

În semn de recunoştință pentru tot ceea ce Brâncuşi a oferit românilor, elevi ai Colegiului Tehnic „General Gheorghe Magheru” din Târgu Jiu, alături de doi profesori coordonatori au realizat proiectul „Brâncuși-românul european prin excelență”, ce îşi propune să promoveze valorile universale şi spiritualitatea românească, transpuse de către Brâncuşi în operele sale.

Sursă imagine principală: wikipedia.org


Citește și alte articole asemănătoare
○ De ce Târgu Jiu nu are loc pe lista UNESCO?


Profilul autorului Mihai Teodorescu

Pasionat de bucătarie, medicină și fotografie. Încerc să îmbin pasiunile mele și să promovez, prin scris, lucrurile pozitive din societatea noastră.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *