Nascut in anul 395, Atilla a domnit timp de 20 ani peste Imperiul Hun, intre anii 433-453, intrand in istorie pentru numeroasele reusite militare dar si pentru controversele ce se invart in jurul vietii celui supranumit „Biciul lui Dumnezeu”.

Contradictiile incep inca de la numele acestuia, originea numelui sau fiind destul de neclara, existand diverse variante posibile de provenienta, in viziunea istoricilor.

Se presupune faptul ca Atilla ar fi fost de neam finlandez, asta desi istoricii iau in considerare si posibilitatea ca numele acestuia sa fie de provenienta germanica sau rusa.

O alta controversa este cea referitoare la numarul de sotii pe care acesta le-a avut, istoricii vorbind de nu mai putin de 300 de sotii in cei 57 ani de viata.

E destul de neclara si varsta acestuia, anul nasterii fiind o alta necunoscuta, existand doua date probabile. Se mai scrie despre acesta si faptul ca si-ar fi ucis fratele, cel cu care a condus Imperiul mai bine de un deceniu.

Pentru ca tabloul sa fie unul perfect, se ridica controverse si in ceea ce priveste decesul regelui, acesta nefiind ucis de un dusman, ci chiar de sotia sa din acel moment, aceasta otravindu-l chiar la nunta acestora.

Numeroase scrieri contesta insa aceasta ipoteza.

Regele ar fi murit in urma betiei din noaptea nuntii, fiind gasit dimineata urmatoare intr-o balta de sange, luandu-se in calcul o hemoragie masiva ce a dus la deces.

Puterea pe care Atilla o avusese s-a remarcat abia dupa disparitia acestuia, la doar saisprezece ani de la acel moment, hunii incetand sa mai existe.

Sursa foto: ro.wikipedia.org

Profilul autorului Mihai Teodorescu

Pasionat de bucătarie, medicină și fotografie. Încerc să îmbin pasiunile mele și să promovez, prin scris, lucrurile pozitive din societatea noastră.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *