O echipă de medici de la Universitatea din Sydney, Australia, a realizat o serie de studii clinice, în întreaga lume, cu un rezultat ce ar putea schimba extrem de mult procedurile în ceea ce privește nașterile copiilor înainte de termen. Viața a mii de copii născuți prematur ar putea fi salvată prin intermediul unei proceduri simple care presupune întârzierea clampării cordonului ombilical cu un minut.

Studiile realizate de către profesorul Jonathan Morris au arătat că riscul deceselor este redus cu o treime în cazul executării acestei proceduri. Constatarea acestuia, de o foarte mare importanță, dovedește cât de benefică este întârzierea tăierii cordonului imediat după naştere, beneficiile fiind aceleași cu cele întâlnite la executarea acestei proceduri în cazul copiilor născuți la timp.

Astfel, cererile Organizației Mondiale a Sănătății transmise medicilor de pe întreg globul, de a întârzia clamparea cordonului ombilical cu un minut, se dovedesc acum şi mai bine formulate, eficacitatea procedurii fiind deplină.

Încă din anul 2000 au fost prezentate multiplele câștiguri pe care le poate avea fătul, în cazul unei nașteri la care clamparea cordonului este întârziată. Recomandarea transmisă medicilor, deşi venea abia în anul 2015, poate schimba foarte multe în ceea ce privește modalitatea în care nașterile vor decurge în viitor.

În lume, există un milion de copii născuți înainte de termen, ceea ce înseamnă că mii de copii vor fi salvați cu ajutorul acestei simple proceduri. Constatările vor fi publicate în Jurnalul American de Obstetrică şi Ginecologie.

Sursă imagine principală: babycenter.com


Citește și alte articole asemănătoare
○ Lăsați copiii să alerge, să transpire și să facă sport


Profilul autorului Mihai Teodorescu

Pasionat de bucătarie, medicină și fotografie. Încerc să îmbin pasiunile mele și să promovez, prin scris, lucrurile pozitive din societatea noastră.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *