Emil Racoviță, savantul de al cărui nume se leagă biospeologia, completează o listă nu foarte lungă a personalităților ce provin din România şi ce au ajuns cunoscuți la nivel global, pentru descoperirile lor.

Născut la Iași, acum mai bine de un deceniu, în anul 1868, Emil Racoviță provenea dintr-o familie înstărită, ambii săi părinți fiind realizați şi îndeajuns de cunoscuți.

Casa în care s-a născut Emil Racoviță. Strada Lascăr Catargiu nr. 36, Iaşi.

Casa în care s-a născut Emil Racoviță. Strada Lascăr Catargiu nr. 36, Iaşi. Sursă foto: wikipedia.org

Tatăl lui, Gheorghe Racoviță, era magistrat şi membru fondator al grupului Junimea, iar mama sa, Eufrosina Racoviță, era o valoroasă pianistă. A avut șansa de a-i avea profesori pe Ion Creangă, Grigore Cobălcescu, Petre Poni sau Alexandru D. Xenopol.

A studiat la liceul privat „Institutele Unite”, fiind coleg cu alte viitoare nume importante, precum Grigore Antipa, Sava Athanasiu sau Nicolae Leon. Îşi continuă studiile la Paris, pe domeniul pe care îşi dorea tatăl său să îl urmeze, dreptul.

Nu dezvoltă o pasiune pentru acest domeniu, însă reuşeşte să obțină licența în drept, deşi studia în paralel şi antropologia, la o şcoală din Paris.

Imediat după ce obține licența în drept, Emil Racoviță se înscrie la Facultatea de Ştiințe din Sorbona, încheindu-şi studiile de licență în anul 1891. Timp de cinci ani îşi pregăteşte lucrarea de doctorat, pe vremea când era angajat al Laboratorului oceanologic „Arago” de la Banyuls-sur-Mer, în 1896 primind şi titlul de doctor în ştiințe.

De aici porneşte şi succesul imens al românului, invitat de o echipă de biologi belgieni, câteva luni mai târziu, într-o expediție de explorare a Antarcticei.

Belgica în strâmtoarea De Gerlache din Antarctica.

Belgica în strâmtoarea De Gerlache din Antarctica. Sursă foto: wikipedia.org

Racoviță avea să se întoarcă din expediție cu mai bine de 1000 de piese zoologice şi aproape 500 de piese botanice, un număr impresionant, chiar şi pentru cei mai importanți biologi din acea vreme.

În ciuda succesului său pe ocean, în anul 1904, în urma unei expediții de cercetare desfăşurată în Mallorca, Emil Racoviță descoperă Typhlocirolana moraguesi, motiv pentru care renunță la cercetările oceanologice, dedicându-se studiului ființelor ce trăiesc în peşteri.

Din anul 1905 începe expedițiile în peşterile de pe versanții munților Pirinei, împreună cu René Jeannel, un tânăr medic licențiat şi în ştiințe naturale.

Biospeologia apare ca urmare a nevoii de ajutor pe care Racoviță o avea, pentru a putea reconstitui acest domeniu. Alături de colaboratorii ce şi-au exprimat dorința de a lucra împreună cu savantul român, sunt colectate peste 15.000 de animale cavernicole, în primii zece ani de la apariția programului.

Programul avea să continue, însă fără fondatorul acestuia. În anul 1947, problemele de sănătate pe care le căpătase în urma expedițiilor în mediul umed din peşteri au condus la decesul acestuia.

Înmormântarea s-a făcut cu funeralii naționale organizate de Universitatea din Cluj, locul unde savantul înființase primul institut de biospeologie din lume.

Sursă imagine principală: ziuaconstanta.ro


Citește și alte articole despre personalități importante ce provin din România
○ Ștefan Odobleja, savantul român ce a pus bazele ciberneticii


Profilul autorului Mihai Teodorescu

Pasionat de bucătarie, medicină și fotografie. Încerc să îmbin pasiunile mele și să promovez, prin scris, lucrurile pozitive din societatea noastră.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *