Se spune că pasiunea te motivează să realizezi lucruri mărețe şi să îți depășești condiția. Scriitorul britanic George William Curtis spunea că „niciun lucru măreț din lume nu a fost realizat fără pasiune”. Tocmai despre pasiune este vorba şi în acest articol, iar povestea de viață a francezului Michael Paccard, pe care o voi expune pe scurt, nu face decât să confirme cele spuse.

Născut în Chamonix-Mont-Blanc, într-un oraș montan, situat la mai puțin de 12 km de muntele Mont Blanc, Paccard era un tânăr pasionat de botanică, în momentul în care alege să studieze medicina în oraşul Torino. Întregul univers al lui Paccard se schimbă după ce îl întâlnește pe geologul şi exploratorul montan Horace-Bénédict de Saussure, considerat fondator al alpinismului.

Acesta îi insuflă din pasiunile sale, dar îl şi provoacă să urce pe muntele Mont Blanc şi să efectueze măsurători barometrice la cota 4800. Pentru prima oară în viața sa, Paccard se gândește serios la escaladarea muntelui, pe care nimeni nu reușise vreodată să urce.

Michel Paccard, primul om care reușea să escaladeze muntele Mont Blanc, pe când avea doar 29 de ani

Sursă foto: lensscaper.wordpress.com

Știa că ar fi fost un lucru măreț despre care urma să se discute multă vreme, dar care, în primul rând, escaladarea muntelui i-ar fi permis să realizeze studii de botanică pe care nimeni altcineva nu le-ar fi putut realiza. Tocmai din acest motiv, în următorii ani începe să escaladeze muntele, având multe tentative eșuate înainte de a reuși.

Deşi ar fi putut renunța, după cel de-al treilea eșec, Paccard continuă să încerce să ajungă la cel mai înalt nivel al muntelui, reușind acest lucru în anul 1786, împreună cu alpinistul şi ghidul montan Jacques Balmat.

Ascensiunea celor doi, absolut magnifică pentru acele vremuri, fără să se ajute de frânghii, a fost îndelung discutată, Balmat declarând în nenumărate rânduri că principalul merit pentru escaladare îi aparține. Declarațiile acestuia au stârnit controverse, existând voci care ar fi declarat exact contrariul celor spuse de către Balmat.


Citește și alte articole asemănătoare
○ Drumul de la eșec către succes: Stephen King, refuzat de edituri, la debutul său


Profilul autorului Mihai Teodorescu

Pasionat de bucătarie, medicină și fotografie. Încerc să îmbin pasiunile mele și să promovez, prin scris, lucrurile pozitive din societatea noastră.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *