Membru al Academiei Române, dar și profesor universitar la Facultatea de Medicină din București, Gheorghe Marinescu este considerat fondatorul Școlii Românești de Neurologie, contribuția sa la dezvoltarea medicinei moderne fiind una imensă.

Sprijinit de Victor Babeș, alături de care lucra, alege să își continue studiile la Paris, în clinica unuia dintre cei mai mari neurologi ai ultimelor secole, Jean-Martin Charcot.

De-a lungul vieții sale, Gheorghe Marinescu a studiat morfologia, fiziologia și patologia celulei nervoase, având lucrări despre originea reală a nervilor cranieni, amnezie ori despre regenerarea nervilor periferici.

În anul 1890 prezintă rezultatul cercetărilor sale asupra substratului morfopatologic în acromegalie, în fața celor mai importanți medici ai vremii, într-un congres internațional organizat la Berlin.

Împreună cu neurologii alături de care a ales să colaboreze, odată cu fondarea Școlii Românești de Neurologie, Gheorghe Marinescu a reușit să descrie reflexul palmo-mentonier.

În perioada în care a condus clinica de neurologie a spitalului Floreasca a realizat cercetări de o importanță notabilă, ce l-au făcut pe acesta cunoscut pe plan mondial.

Cercetările sale despre prezența spirochetei sifilitice în creierul bolnavilor de paralizie generală, mecanismele îmbătrânirii, ori despre afecțiunile musculare de origine nervoasă erau realizate într-un mod diferit față de tot ceea ce se scrisese până la acel moment.

Gheorghe Marinescu este medicul ce a realizat, împreună cu operatorul Constantin Popescu, primul film științific din lume, sub titlul: „Tulburările mersului în hemiplegia organică”.

Medicul neurolog Gheorghe Marinescu este românul ce a adus România pe trepte înalte în neurologia mondială, în secolul trecut, însă este, totodată, personalitatea despre care nu se mai vorbește, în prezent.

Sursă imagine principală: eualegromania.ro


Citește și alte articole despre medicină
○ Premieră mondială în medicină: transplantul de cap
○ Frederick Sanger și cele două premii Nobel


Profilul autorului Mihai Teodorescu

Pasionat de bucătarie, medicină și fotografie. Încerc să îmbin pasiunile mele și să promovez, prin scris, lucrurile pozitive din societatea noastră.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *