Era anul 1456, la doar trei ani distanță de la căderea Constantinopolului, în urma uneia dintre cele mai importante bătălii din secolul al XV-lea. Victoria obținută de otomani împotriva Imperiului Bizantin a condus la o expansiune a otomanilor, ce părea de neoprit.

Astfel că armata otomană trebuia să îşi continue traseul firesc şi să cucerească noi teritorii. Conduşi de către Mahomed II, devenit sultan încă de la vârsta de 12 ani, dar care pe atunci avea 24 de ani, otomanii erau decişi să cucerească cetatea din Belgrad.

Cu o armată ce număra aproape o sută de mii de persoane, dar şi cu dotări net superioare, otomanii erau convinşi că vor obține o nouă victorie, asta deşi era bine-cunoscut faptul că regent al Ungariei era Iancu de Hunedoara, conducător foarte experimentat în luptele împotriva otomanilor.

Încă din primele luni ale anului, Iancu de Hunedoara începuse să mobilizeze oamenii, fiind conştient de forța otomanilor şi de diferența semnificativă a efectivelor.

Armata Otomana, Iancu de la Hunedoara.

Sursă foto: adevarul.ro

Aproape niciun nobil nu era dispus să îl ajute însă pe Iancu de Hunedoara, nevoit să formeze o armată din rândul oamenilor simpli, fără o mare experiență de război. Ioan de Capistrano, un călugăr franciscan a fost singurul aliat al lui Huniade [1], armata provizorie formată de cei doi numărând aproape 50.000 oameni, marea majoritate fiind săteni.

La data la care otomanii au ajuns la porțile cetății, Huniade era în continuare în căutare de aliați, astfel că cetatea era condusă de către cumnatul şi fiul său, ce aveau sub conducere o armată de aproape 8.000 de persoane.

După aproape şapte zile de confruntări, otomanii au reuşit să spargă porțile cetății fortificate, urmând ca pe data de 21 iulie să fie dat asaltul final.

Încă de la data de 16 iulie cetatea revenise în conducerea lui Huniade, revenit la Belgrad, alături de armata numeroasă pe care o strânsese. Crucial în înfrângerea otomanilor a fost ordinul dat de Huniade armatei sale, de a arunca peste porțile cetății buturugi mari de lemn îmbibate în benzină, alături de alte materiale inflamabile.

Cetate Iancu de la Hunedoara.

Sursă foto: adevarul.ro

Odată aprins focul, otomanii prinşi în fortificație au dus o luptă cu armata ce îi înconjura, neavând foarte multe şanse de a învinge, armele otomanilor ucişi revenindu-le armatei lui Huniade. Ceea ce s-a întâmplat în următoarea zi avea să depăşească orice aşteptare.

Cei ce reuşiseră să reziste ofensivei otomane, fără un ordin primit de la conducătorul lor decid să atace pozițiile otomane, şi au şi câştig de cauză. Sultanul este rănit de către o săgeată, iar defensiva otomanilor nu este coordonată, astfel că aceştia încearcă să se retragă, pierzând foarte mulți oameni.

Iancu de Hunedoara, alături de aliatul său, Ioan de Capistrano, au reuşit să reziste ofensivei otomane, pentru ca mai apoi să aibă o contraofensivă total neaşteptată. Armata acestora se retrage în Belgrad, în aşteptarea ripostei, ce nu a mai venit, însă.

[1] Huniade – familia din care provenea Iancu de Hunedoara, numele sub care era adesea pomenit

Sursă imagine principală: adevarul.ro


Citește și alte articole asemănătoare
○ Sângeroasa bătălie de pe Marna (anul 1914)


Profilul autorului Mihai Teodorescu

Pasionat de bucătarie, medicină și fotografie. Încerc să îmbin pasiunile mele și să promovez, prin scris, lucrurile pozitive din societatea noastră.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *