Stiam doar sa indepartez persoanele ce voiau sa ma ajute. Poate sa fiu fericit, poate sa ma regasesc, sau care voiau doar sa imi fie alaturi.

De multe ori ma intrebam de ce si-ar fi dorit cineva asta.

De ce si-ar fi dorit cineva sa imi fie aproape, de ce as fi meritat dragostea si aprecierea celorlalti, cand tot ceea ce stiam sa fac era sa distrug? Sa distrug suflete, sa ma distrug pe mine, interzicandu-mi momentele de fericire.

Lasam oamenii sa plece, cu atat de multa usurinta, fiind destul de constient de golul ce il vor lasa.

Si cu toate astea, ii lasam sa plece.

Nefericit, imi continuam drumul. Continuam sa cunosc oameni, pentru a repeta greselile trecutului, fara nicio remuscare.

Cunosteam oameni ale caror suflete le distrugeam, brusc, subit, dezamagindu-i exact in momentul in care se apropiau de sufletul meu. Cu atat de multa usurinta, ingrozit de propria-mi persoana, continuam sa fiu un nemernic.

Ma alimentam cu suferinta pierderii celor ce isi faceau loc in sufletul meu.

As fi vrut, poate, sa stiu ce trebuie sa fac pentru a-mi impaca sufletul, fara sa fiu nevoit sa ma auto-distrug.

Dar parca mi-a fost bine, o perioada…pana sa te pierd pe tine!

Profilul autorului Mihai Teodorescu

Pasionat de bucătarie, medicină și fotografie. Încerc să îmbin pasiunile mele și să promovez, prin scris, lucrurile pozitive din societatea noastră.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *