Istoria acestui brand, care în prezent își dispută supremaţia în domeniul auto cu alte trei companii, a început acum mai bine de o sută de ani, în anul 1916. Debutul nu a fost deloc așa cum astăzi îl cunoaștem, BMW fiind la acel moment o uzină de fabrică de motoare, și nu o producătoare de autoturisme.

Primul motor construit de către inginerii de atunci ai uzinei nu era unul de automobil, ci unul de avion, vândut în mai multe exemplare regelui Prusiei. Cu toate că exista cerere, iar uzina ar fi putut produce îndeajuns de multe motoare, în urma Tratatului de la Versailles, producţia se oprește, nemţilor fiindu-le interzis să mai construiască motoare de avion.

În urma acestei decizii, obligaţi fiind, cei de la BMW aleg un alt drum, devenind în scurt timp o distribuitoare de materiale rulante pentru căi ferate, producând frâne.

Abia din anul 1923 uzinele de la BMW aveau să înceapă construcţia unei motociclete, denumită BMW R32, cu aceasta intrând în rândul companiilor producătoare de autovehicule. Producţia a început să crească, fiind scoase mai multe modele decât ar fi anticipat la început.

Conștienţi fiind de impactul pe care l-a avut acest debut în sfera automobilelor, BMW începe în anul 1930 producţia de mașini Dixi, însă era vorba doar de reproducerea unei mașini deja existente. Abia din 1933 încep producţie de autovehicule cu un design propriu, conceput de inginerii BMW.

BMW Dixi

BMW Dixi. Sursă foto: cdn.bmwblog.com

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, uzina începe să producă avioane de motoare și motociclete ce aveau să fie folosite în război. După război, uzinele sunt distruse aproape în întregime, compania supravieţuind doar prin producţia de motocliclete și frâne de mașini.

Între anii 1970-1980 profitul crescuse de aproape zece ori, sub conducerea lui Eberhard von Kuenheim, cel ce avea să rămână pe poziţia de director general până în anul 1993.

La un an după plecarea acestuia, noul director general decide să preia compania britanică Rover Group, o decizie ce s-a dovedit nefastă. Astfel, anul 2000 vine cu o nouă demisie, a celui ce devenise director general al companiei, iar Rover este vândut pe o sumă simbolică.

Deciși să domine piaţa automobilelor, BMW preia o altă companie, în anul 2003, alegere care, de data aceasta, s-a dovedit profitabilă. Grupul Rolls-Royce-Motor Cars este preluat de BMW, iar cifrele confirmă ceea ce spuneam.

Sunt destul de greu de cules informaţii despre vânzările celor de la BMW în România, însă este foarte bine știut faptul că în anul 2010 a dominat piaţa auto premium pe teritoriul ţării noastre, reușind să vândă peste 1.500 de unităţi, depășind companii precum Audi sau Mercedes, ce nu au reușit să atingă borna de 1.400 de unităţi.


Citește și alte articole despre domeniul auto
○ 91 de ani de la fuziunea ce a dus la apariţia mărcii Mercedes-Benz
○ Formula 1 – de la papion la viziera din lexan
○ Mercedes-Benz C111 – putere, eleganţă și viteză


Profilul autorului Mihai Teodorescu

Pasionat de bucătarie, medicină și fotografie. Încerc să îmbin pasiunile mele și să promovez, prin scris, lucrurile pozitive din societatea noastră.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *