Jim Carrey nu este un simplu comediant, chiar dacă întreaga sa carieră a fost asociat cu comedia şi oarecum s-a delimitat de celelalte genuri ale actoriei. Deşi este unul dintre cei mai de succes comedianți din istoria cinematografiei moderne, considerat cel mai bun comediant care încă activează, Jim Carrey a câștigat în două rânduri Globul de Aur pentru cel mai bun actor, însă nu în producții de comedie.

James Eugene Carrey, pe numele său întreg, s-a născut la data de 17 ianuarie, în anul 1962, în oraşul Newmarket din Ontario, Canada. Tatăl acestuia era Percy Carrey, un muzician cunoscut din oraș. Potrivit unor declarații făcute de Jim Carrey, tatăl său a fost cel care l-a inspirat să devină comediant. Deşi avea calități pentru a deveni un comediant de succes, din cauza unor probleme de natură psihică, tatăl său, diagnosticat cu Alzheimer, a fost concediat de la locul său de muncă, pe când avea doar 51 de ani, iar fiul său, doar 12. Vreme de aproape cinci ani, cei doi soți, împreună cu cei patru copiii ai lor au fost nevoiți să trăiască într-o camionetă, situația materială a familiei nepermițându-le acestora să ducă un trai decent într-un apartament.

Jim Carrey, 56 de ani.
Sursă foto: timeincuk.net

Deşi era doar un copil, Jim a fost nevoit să lucreze opt ore pe zi pentru a-şi ajuta părinții. La vârsta de 15 ani, Jim Carrey debuta pe scena unui club din Ontario, cu un show de stand-up. La foarte scurt timp începe să primească contracte pentru a avea spectacole de stand-up, cu banii câștigați ajutându-şi familia să se mute într-o locuință. Comediantul Rodney Dangerfield a fost cel care a remarcat calitățile lui Jim Carrey şi i-a oferit acestuia posibilitatea de a ajunge la Hollywood. The Sex and Violence Family Hour este numele filmului în care Carrey își face debutul, în anul 1983.

Anul 1994 a fost cel mai bun din cariera actorului, filmele Ace Ventura: Pet Detective, The Mask şi Dumb and Dumber, în care acesta avea un rol, fiind lansate până la finalul acelui an. În același an primește şi prima sa nominalizare la Globul de Aur, dar şi o sumă considerabilă de pe urma profiturilor realizate de producția Dumb and Dumber. Faptul că la mai puțin de trei ani de zile a reuşit să fie actor principal într-un alt film care a realizat venituri de peste 200 de milioane de euro i-a adus acestuia un contract colosal, doi ani mai târziu.

În anul 1996 primește 20 de milioane de euro pentru a juca rolul principal în filmul The Cable Guy. Doi ani mai târziu primește şi primul său Glob de Aur, pentru rolul său din filmul The Truman Show. În anul 2003 apare în filmul Bruce Almighty, alături de Jennifer Aniston şi Morgan Freeman, o producție care a reuşit să atingă încasări de peste patru sute de milioane de dolari, un record absolut în cariera actorului. Deşi pare unul dintre cei mai veseli oameni de la Hollywood, Carrey a declarat că s-a confruntat o bună perioadă de timp cu depresia, devenind chiar dependent de medicamente.

Sursă foto: wmagazine.com


Citește și alte articole asemănătoare
Charlie Sheen: viața tumultoasă a actorului ajuns la 51 de ani