Devenită una dintre cele mai apreciate artiste românce la vârsta de doar 21 de ani, odată cu câștigarea concursului național de muzică ușoară de la Mamaia, cu piesa „De-ar fi fost să fiu”, Mihaela Runceanu a fost una dintre puținele interprete ce s-au dedicat în totalitate muzicii.

După terminarea studiilor liceale, Mihaela Runceanu urmează Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu”, în paralel luând lecții de canto la Şcoala Populară de Arte din București. În toată această perioadă obține numeroase premii, devenind o încântare pentru scena muzicală din România.

În anul 1978 își termină studiile la Conservatorul „Ciprian Porumbescu”, primindu-şi licența pentru lucrarea „Muzica ușoară românească și rolul său în societatea contemporană”. Tot din același an începe să predea lecții de vioară la Școala Generală de Muzică din Buzău, orașul natal al artistei, pentru ca mai apoi, din anul 1979, să devină profesor de vioară la Liceul de Muzică şi Arte Plastice.

Mihaela Runceanu tanara

Sursă foto: mpinteractiv.ro

Aşa cum procedase şi în trecut, Mihaela Runceanu decide că este momentul să ia calea capitalei. Se mută în Bucureşti chiar în anul 1980, Școala Populară de Artă din București aşteptându-şi noul profesor. Melodia „E-adevărat, iubirea mea”, primul său mare succes, apare în anul 1984, Mihaela Runceanu devenind din acel moment una dintre cele mai căutate soliste din țară.

Pentru artistă urmează o serie de turnee desfășurate în afara României, ce aveau să contureze şi mai bine imaginea celei devenite o stea națională. Mihaela Runceanu avea să se bucure de succesul incomensurabil pentru puțină vreme, la doar 34 de ani fiind asasinată în propria locuință.

Moartea artistei a stârnit foarte multe controverse, chiar şi în prezent vorbindu-se despre posibilele motive pentru care a fost ucisă. Deşi cazul a fost închis, odată ce ucigașul şi-a recunoscut fapta, motivațiile acestuia sunt încă neclare, în ciuda declarațiilor sale.

Ucigașul Mihaelei Runceanu a fost eliberat în anul 2006, acesta fiind chiar invitat la o televiziune importantă din România, câțiva ani mai târziu.

Sursă imagine principală: agerpres.ro


Citește și alte articole despre muzică
○ Laura Stoica ar fi împlinit astăzi 50 de ani


Profilul autorului Mihai Teodorescu

Pasionat de bucătarie, medicină și fotografie. Încerc să îmbin pasiunile mele și să promovez, prin scris, lucrurile pozitive din societatea noastră.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *