Capitala statului Cipru, oraşul Nicosia este situat în partea central-nordică a țării, pe râul Pidhias, la 159 metri altitudine. Cunoscut în antichitate sub numele de Ledra, oraşul a luat ființă în anul 280 înaintea erei noastre. În anul 1192, Nicosia a devenit capitala regatului latin, după cucerirea sa în timpul celei de a treia cruciade. Populat de-a lungul vremi de venețieni, turci sau britanici, Nicosia a devenit unul dintre cele mai importante centre comerciale din Europa.

Populația urbană a oraşului a crescut în ultimele trei decenii, dublându-se în decursul a treizeci de ani, de la 146.000 locuitori în 1977, la 309.500 în prezent. Nicosia este unica capitală divizată din lume, în sud fiind populată de greci, iar în nord de către turci, acest lucru atrăgând turiști, în mod nu foarte surprinzător. O excursie în Nicosia este o adevărată lecție de istorie, dar şi un adevărat regal al culturilor.

În Nicosia au fost păstrate multe dintre elementele imperiilor şi regatelor care au existat de-a lungul secolelor pe teritoriul Ciprului. Istoria ne însoțește la fiecare pas, pe străzile înguste şi unice din Nicosia. Deşi este populat de către turci şi greci, oraşul are foarte multe elemente de arhitectură germană, adesea fiind asemănat de către turiștii germani cu oraşul Berlin. La fel ca şi în Berlin, şi în Nicosia vom avea de unde să alegem, în momentul în care plănuim să ieșim.

Casa veche in Nicosia.

O multitudine de baruri, terase, restaurante sau magazine împânzesc oraşul, iar prețurile nu sunt tocmai cele mai piperate. Vorbind strict de istorie şi de clădirile pe care trebuie să le vizităm într-un sejur în Nicosia, nu putem să nu avem în vedere celebrul muzeu Leventis. Expozițiile prezentate de către acest muzeu vă vor introduce perfect în istoria oraşului Nicosia şi a Ciprului. Unde să mai adăugăm faptul că intrarea la muzeu nu costă bani?

Cel mai important muzeu rămâne însă Muzeul Arheologic, deschis în anul 1882 şi care adăpostește foarte multe dintre artefactele găsite în Cipru de-a lungul timpului. Conacul Hadjigeorgakis Kornesios, situat în vecinătatea Sfântului Antonios din Nicosia, locul unde se întâlnesc adesea ciprioții înstăriți, este una dintre clădirile de referință din oraș, în prezent muzeu etnologic. Conacul păstrează arhitectura urbană otomană şi poate fi vizitat pentru doar 2.5 euro.

Pentru a ajunge în Nicosia, avem nevoie de un buget de aproximativ 750 de euro, în cazul în care sejurul nostru nu depășește 4 zile. Biletele de avion ne vor costa aproximativ 180-200 euro (dus-întors). La cazare vom scoate din buzunar în jur de 70 de euro pe noapte, la hotel, în funcție de ofertele disponibile la momentul închirierii. Dacă nu suntem pretențioși, putem să închiriem o cameră într-o pensiune pentru 40-50 euro pe noapte. La un calcul final, un sejur de patru zile vă va costa aproximativ 450-500 euro, fără mâncare inclusă.


Citește și alte articole despre turism
În plin sezon turistic, stațiunea Bansko din Bulgaria își așteaptă turiștii!