În anul 1908, cu șase ani înainte de începerea Primului Război Mondial, în oraşul austro-ungar Zwittau (în prezent în Cehia) se năştea Oskar Schindler, dintr-o familie de germani. Tatăl acestuia, Hans Schindler, era un om influent din oraș, deținător al unei fabrici industriale importante, pentru care fiul său a început să lucreze încă de la vârsta de 12 ani. În anul 1928, Oskar este convins de soția sa, cu care se căsătorise în același an, să își schimbe locul de muncă, părăsindu-l pe tatăl său.

Deşi nu era un susținător al regimului nazist, Oskar s-a înscris în partidul condus de Adolf Hitler, cel mai probabil pentru a avea avantaje materiale. Avid după bani, ajutat de către partidul din care făcea parte, Oskar pune bazele unei fabrici de email, în oraşul Kraków, în Polonia. În aceea fabrică aveau să fie angajați peste o mie de evrei, chiar în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, într-o perioadă în care evreii din Polonia erau deportați în lagărele de concentrare.

Nu aceeaşi soartă o aveau şi angajații lui Oskar. Deşi la început își dorea doar să obțină cât mai mulți bani pentru obiectele furnizate, odată cu pierderea teritoriilor din est, Oskar se simte obligat să își protejeze angajații, condamnați la moarte sigură în cazul închiderii fabricii.

Spre sfârșitul anului 1944 are loc o întâlnire între Oskar şi Amon Göth, căpitan în SS, iar solicitarea formulată de către Oskar, de a-i permite să își mute fabrica în oraşul ceh Brünnlitz, este acceptată. Pentru a-i putea aduce si pe evrei la noua fabrică, a fost nevoit să ofere germanilor o listă cu toți cei care au călătorit alături de el. În următorii ani, întreaga sa avere şi-a consumat-o pentru mituirea ofițerilor SS, care se angajau să nu divulge secretul său.

Numele de Schindler a devenit extrem de cunoscut grație producției Lista lui Schindler, un film premiat la nivel internațional cu şapte premii Oscar, un record absolut în istoria Academiei Americane de Film. Regizorul american Steven Spielberg este cel care a făcut posibilă ecranizarea best-sellerului Lista lui Schindler, romanul scris de către Thomas Keneally, în care întreaga acțiune se desfășura în jurul vieții germanului Oskar Schindler, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial.

Provenit dintr-o familie de evrei, Spielberg s-a implicat direct în producție, fiind şi scenarist, prezența sa pe platourile de filmare fiind constantă, chiar dacă uneori se desfășurau doar repetiții.

Sursă imagine principală: faithstrongtoday.com


Citește și alte articole asemănătoare
○ WW2: programul de eutanasiere nazist este stopat, la doi ani de la instaurarea lui