John Michael Osbourne, pe numele său întreg, devenit cunoscut pe întreg globul pentru calitățile sale vocale, dar şi pentru look-ul ceva mai puțin obișnuit, împlinește astăzi vârsta de 69 de ani. Ozzy Osbourne s-a născut în anul 1948, în oraşul Birmingham din Anglia, fiind al patrulea copil al soților Lillian şi John Thomas Osbourne. Deşi nu aveau o situație materială grozavă, familia Osbourne a ajuns să numere opt membri, înghesuiți într-un apartament de doar doua camere.

La vârsta de doar 14 ani, Ozzy renunță la a se mai duce la şcoală, acolo unde era agresat verbal de către profesorii şi colegii săi, cel mai probabil din cauza faptului că avea probleme de comunicare, fiind cunoscut faptul că artistul este dislexic. Tot în aceeaşi perioadă, Ozzy ia contact pentru prima oară cu muzica rock, piesa celor de la The Beatles, „She Loves You”, fiind decisivă în alegerile sale viitoare, după cum chiar artistul declara. La vârsta de 15 ani se angajează într-un service auto, aceasta fiind una dintre puținele sale opțiuni de la acel moment.

Spre finalul anului 1967, basistul Geezer Butler îl invită pe Ozzy să cânte alături de el, trupa acestuia având nevoie de un solist vocal. După doar două show-uri live, trupa se destramă, pentru ca în 1969 să se reînființeze, sub numele Black Sabbath.

Ozzy Ousbourne tanar.

Sursă foto: sanjivb.com

Cel de-al doilea album al trupei, Master of Reality, nu doar că le-a adus încasări neașteptat de mari, dar a obținut şi o clasare în primele zece albume din UK şi Statele Unite ale Americii, la mai puțin de trei luni de la lansarea oficială. În anul 1972 trupa a ajuns la un milion de albume vândute, o cifră absolut uluitoare, atinsă în doi ani de la lansarea primului album.

După ce a lansat împreună cu colegii săi 11 albume de studio, Ozzy a plecat din Black Sabbath, forțat de împrejurimi. Cariera sa solo a debutat fulminant, cu albumul Blizzard of Ozz, un succes internațional. În prezent, după jumătate de secol de carieră, John Michael Osbourne a vândut peste o sută de milioane de albume, primind supra renumele „Godfather of Heavy Metal”.

Sursă imagine principală: time.com


Citește și alte articole despre muzică
○ Comemorarea solistului trupei Queen, Freddie Mercury, la 26 de ani de la decesul acestuia


Profilul autorului Mihai Teodorescu

Pasionat de bucătarie, medicină și fotografie. Încerc să îmbin pasiunile mele și să promovez, prin scris, lucrurile pozitive din societatea noastră.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *