Cockpit Country, aşa cum este cunoscută cea mai mare pădure naturală din Jamaica, face acum subiectul unui scandal de proporții. Guvernul jamaican pare hotărât să îşi dea acordul pentru a se începe extragerea de bauxită din pădurea ce în urmă cu puțină vreme era în vederile UNESCO pentru intrarea în patrimoniul mondial.

Deşi la începutul anului guvernul părea ferm atunci când afirma că nu se pune problema extragerilor în această zonă, acum lucrurile par să ia o altă turnură.

Într-o încercare disperată de a obliga guvernul să renunțe la planul inițial, ce ar conduce la distrugerea celei mai mari păduri naturale rămase pe teritoriul Jamaicăi, în decursul săptămânii trecute a fost lansată o petiție, semnată de peste 15.000 de persoane, depăşindu-se astfel numărul de semnături de care era nevoie inițial.

Se trag semnale de alarmă din partea multor ONG-urilor de pe întreg globul. Se încearcă, cu ajutorul acestei petiții, sensibilizarea cabinetului de miniştri, cărora li se solicită declararea acestei păduri Parc Național protejat.

Dacă guvernul va decide, totuşi, să valorifice această zonă prin transformarea ei în carieră minieră, trebuie ştiut faptul că există o foarte mare probabilitate ca poluarea ce se va declanşa odată cu apariția carierelor de bauxită să conducă la distrugerea habitatului natural al animalelor ce trăiesc aici, dar şi la poluarea aerului.

Mai presus de toate, însă, extragerile ar putea conduce la poluarea apei potabile ce provine din Cockpit Country, aproape 40% din resursele de apă subterane din Jamaica fiind asigurate de această pădure.

Sursă imagine principală: walkopedia.net


Citește și alte articole din categoria „2 minute”
○ Tehnologia 5G, implementată în următorii doi ani: această tehnologie va permite șoferilor să comunice cu indicatoarele auto


Profilul autorului Mihai Teodorescu

Pasionat de bucătarie, medicină și fotografie. Încerc să îmbin pasiunile mele și să promovez, prin scris, lucrurile pozitive din societatea noastră.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *