În ultimele zile a circulat în mediul online o serie de fotografii cu un manual școlar dedicat elevilor de clasa a IX-a de la Liceul Teologic „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea, al cărui titlu era următorul: Biologie, cu elemente creaţioniste.

În mod normal, am fi crezut că este doar o glumă proastă, însă până în momentul în care remarcăm, scris, într-un locșor central, pe coperta cărţii: Avizat de Ministerul Educaţiei și Cercetării.

Cartea, redactată de Sabin Burcă și Maria Popa, combină elementele de biologie cu religia, iar distribuţia manualului s-a făcut în mai bine de 1.000 de unităţi de învăţământ, nefiind vorba doar de ceva local.

În acest manual, elementele știinţifice sunt înlocuite cu elemente creaţioniste. Multe dintre ipotezele lansate de profesorii scriitori sunt considerate hilare de către cei ce au avut ocazia să răsfoiască manualul.

Povestea însă, merge mai departe. Profesorul Maria Popa este autorul a altor cinci cărţi, cu această combinaţie între religie și biologie, pentru fiecare ciclu, încă de la clasele a VII-a.

Dacă la clasele a IX-a, atunci când elevii ar avea de studiat natura, ideile creaţioniste ar fi putut fi de înţeles, pentru cei din ciclul gimnazial ipotezele doamnei Maria Popa sunt lipsite de sens. Să înveţi un copil din clasa a VII-a faptul că lăcomia aduce putrezirea oaselor este de domeniul fantasticului, dar, din nefericire, real.

Să culegi informaţii lansate de preoţi, pe care să le prezinţi într-un manual de biologie, este la fel de ireal.

Avizul dat de Ministerul Educaţiei în anul 2002 pentru primul manual creaţionist de biologie reprezintă o premieră absolută în Uniunea Europeană, România fiind primul stat în care elevilor li se predau viziuni neştiinţifice asupra speciei umane, la orele de biologie.

Ne mirăm că avem tot felul de boli, aceasta este cauza, că ne-am depărtat de regulile de a mânca curat, cum ne-a învăţat Domnul Iisus. – Maria Popa


Citește și alte opinii scrise de Mihai Teodorescu
○ Părere despre facultate, din partea celui ce a renunţat până acum de trei ori


Profilul autorului Mihai Teodorescu

Pasionat de bucătarie, medicină și fotografie. Încerc să îmbin pasiunile mele și să promovez, prin scris, lucrurile pozitive din societatea noastră.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *