Descoperirea vitaminei P, izolarea vitaminei C şi B6, descoperirea substratului chimic al contracției musculare, cercetările privind fiziologia și patologia aparatului vestibular, dar şi cercetările amănunțite asupra funcției cohleei; sunt doar câteva dintre reușitele celor trei unguri ce au reuşit să primească premiul Nobel pentru medicină, de-a lungul timpului.

Róbert Bárány este unul dintre cei trei medici născuți pe teritoriul Ungariei, ce au primit distincția supremă, premiul Nobel, în domeniul medicină şi fiziologie.

Medicul austro-ungar, provenit dintr-o familie de evrei, a fost unul dintre cei mai importanți oameni ai secolului trecut, cercetările sale asupra fiziologiei și patologiei aparatului vestibular făcând posibil tratamentul chirurgical al afecțiunilor vestibulare.

Deşi aproape invalid, cu mari probleme la unul dintre membrele inferioare, în urma unei tuberculoze osoase contractată în copilărie, Róbert a câștigat admirația unora dintre cei mai importanți oameni ai vremii, dragostea sa pentru medicină transformându-l într-un redutabil om de ştiință.

Cunoștințele sale l-au salvat şi de la deces, în anul 1915, atunci când, capturat de forțele ruse, în timpul războiului, este lăsat în viață, în schimbul ajutorului pe care avea să îl acorde primarului regiunii în care fusese reținut. Este eliberat, un an mai târziu, astfel că are timp să primească premiul Nobel, într-o ceremonie oficială.

De asemenea, Róbert primește dreptul de a face o nominalizare pentru premiul Nobel în medicină şi fiziologie, iar numele pe care acesta îl propune este cel al lui Sigmund Freud. Róbert a influențat şi viitorul celor trei copii ai săi, Franz, Ernst şi Ingrid. Fiecare dintre ei a excelat într-un domeniu ce ținea de medicină.

Ingrid, singura lor fată, a devenit un renumit medic psihiatru. Ernst, băiatul cel mare, a fost profesor de farmacologie la Universitatea din Uppsala, iar Franz, profesor asistent la Institutul Caroline. Róbert Bárány se stinge din viață cu puțin timp înainte de a 60-a sa aniversare, pe 8 aprilie 1936.

Sursă imagine principală: Pinterest


Citește și alte articole asemănătoare
○ Frederick Sanger și cele două premii Nobel


Profilul autorului Mihai Teodorescu

Pasionat de bucătarie, medicină și fotografie. Încerc să îmbin pasiunile mele și să promovez, prin scris, lucrurile pozitive din societatea noastră.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *