La data de 22 decembrie, juriul Eurovision România a anunțat care sunt cele 60 de piese ce vor intra în Selecția Națională Eurovision România 2018. Alegerea nu pare să fi fost una tocmai dificilă, numărul melodiilor înscrise în acest an fiind destul de mic, doar 72. Semifinalele se vor desfășura la începutul anului viitor, iar jurații vor avea o misiune cu mult mai dificilă, dintre cele 60 de melodii doar 15 urmând să pătrundă în finală.

Spre deosebire de semifinale, unde juriul are putere de decizie, în finală lucrurile stau diferit. Publicul va fi singurul jurat şi va decide care dintre piesele rămase la acel moment în concurs se va auzi pe scena din Lisabona, acolo unde va avea loc ediția din acest an a celui mai titrat show muzical din Europa.

Mihai Trăistariu este prezent din nou la Eurovision, fiind pentru a unsprezecea oară când acesta se înscrie în concurs. Feli, Eduard Santha, Tavi Clonda sau Teodora Dinu, sunt doar câțiva dintre cei care îi vor face concurență lui Mihai. Câștigătorul selecției Eurovision România 2017, Alex Florea, cel care a reuşit o clasare pe locul al șaptelea în finala concursului de anul trecut, se regăsește şi el pe lista semifinaliștilor.

Sergiu Bolota, Dora Gaitanovici, Paula Crişan, Cristian Simionescu, Diana Brătan, Dan Manciulea, Liviu Sorescu, Alexandru Ungureanu, Călin Bârcean şi Waleska Diaz Gonzalez sunt concurenți care au ales să își compună singuri piesele, muzica şi versurile aparținându-le în totalitate.

Sursă imagine principală: oikotimes.com


Citește și alte articole despre Eurovision
○ Eurovision, organizat şi în Asia, de anul viitor