După mai bine de patru luni în care a sperat şi a eşuat mereu în încercarea sa de a deveni lider mondial, Simona Halep, prin victoria împotriva tinerei Jelena Ostapenko, din semifinalele turneului de la Beijing, atinge o performanță uluitoare pentru tenisul feminin.

La a patra sa încercare, Simona reuşeşte să îşi învingă temerile şi să se impună, fără foarte multe emoții, în minim de seturi. După cele două finale pierdute la Paris şi Cincinnati, Simona Halep ajunge într-o nouă finală, însă de această dată lucrurile stau diferit.

Dacă în celelalte două finale exista presiunea primei poziții, de această dată tenismena constănțeancă nu va mai avea presiunea primului loc, pe care oricum îl va ocupa, indiferent de rezultatul din acest ultim tur. „Turneul revanşelor”, aşa cum ar putea fi intitulat turneul de la Beijing, i-a oferit româncei noastre şansa revanşei în fața unor sportive pe care nu reuşise să le învingă vreodată.

Este primul turneu în care Simona Halep afișează cu adevărat o imagine de campioană, cu un joc mult schimbat, agresiv, din care au lipsit pasivitatea din alte turnee sau numărul mari de greşeli neforțate. Simona Halep este prima româncă din istorie ce ocupă prima poziție în ierarhia WTA.

Sursă imagine principală: skysports.com

Profilul autorului Alin Stoica

Numele meu este Alin Stoica, am 28 ani, practic handbalul de la vârsta de 14 ani și sunt pasionat de sport și IT.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *