Cu doar trei ani în urmă, renumitul actor și comediant Robin Williams a ales sinuciderea ca ultimă soluţie la problemele cu care se confrunta. Depresia de care suferea încă din copilărie, accentuată de teama cu care începuse să trăiască, în urma operaţiei pe cord din anul 2009, l-au condus la acest gest.

Avea doar 63 de ani atunci când a ales să își pună capăt zilelor, spre stupoarea celor câteva sute de milioane de oameni de pe întreg globul, ce îl simpatizau.

Robin Williams este considerat unul dintre cei mai compleţi actori ce au existat vreodată, premiat în nenumărate rânduri pentru rolurile sale absolut fabuloase. Deţinător al unui premiu Oscar, pentru rolul secundar din filmul Good Will Hunting, și nominalizat de alte trei ori la premiile Academiei Americane, Robin Williams este o figură marcantă a cinematografiei.

Dar drumul către aceste performanţe a fost unul foarte dificil, în condiţiile în care Robin suferea de bipolaritate. Provenit dintr-o familie înstărită financiar, tatăl acestuia fiind director de vânzări la Ford, nu a dus lipsa de nimic din ceea ce putea fi cumpărat cu bani.

În schimb, Robin nu a avut parte de afecţiune din partea tatălui său, cel ce era mai mereu absent de acasă. Timp de mai bine de zece ani Robin a fost dependent de cocaină și alcool.

În anul 1984, după moartea prietenului său, John Belushi, alege să renunţe la consumul de droguri. Și o va face în varianta ceva mai dificilă, fără suport medicamentos. Urmează o perioadă dificilă pentru actor, fiindu-i din ce în ce mai dificil să confrunte realitatea fără cocaină, astfel că se refugiază în alcool.

Ceva mai târziu renunţă în totalitate și la acest viciu, obișnuindu-se cu depresia și reușind să îi facă faţă fără vreun suport. Între anii 2007 și 2009 a urmat însă o perioadă foarte apăsătoare asupra psihicului acestuia, deja încărcat.

Totul începe însă în 2004, cu decesul unuia dintre cei mai buni prieteni ai actorului, Chris Reeve. În 2007 se stinge din viaţă fratele mai mare al actorului, Robert Williams. Un an mai târziu, în anul 2008, Robin Williams divorţează, pierzând o sumă importantă de bani în urma partajului.

La doar un an distanţă suferă o operaţie de schimbare a unei valve aortice. Toate acestea au condus la agravarea problemelor psihice cu care Robin se confrunta, apropiaţi ai acestuia declarând că actorul ar fi suferit de demenţă în ultimii săi doi ani de viaţă.

Cei ce blamează alegerea actorului de a-și pune capăt zilelor, trebuie să se întrebe: aţi rezista în faţa acestor schimbări, în urma unor astfel de pierderi?

După cum chiar el spunea: „Viaţa este trecătoare.”

Sursă foto: walkingtimes.com


Citește și alte articole asemănătoare
○ Mark Hughes: copilul ce se droga cu amphetamină, ajuns miliardar


Profilul autorului Mihai Teodorescu

Pasionat de bucătarie, medicină și fotografie. Încerc să îmbin pasiunile mele și să promovez, prin scris, lucrurile pozitive din societatea noastră.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *