În așteptarea deciziei de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, Viitorul Constanţa a disputat ieri Supercupa României împotriva formaţiei conduse de Claudiu Niculescu, FC Voluntari, pierzând acest meci și trimiţând trofeul în vitrina clubului ilfovean.

Clubul patronat de Gică Hagi a intrat în acest meci din postura formaţiei ce a câștigat titlul în sezonul trecut. Dar ce se va întâmpla în cazul unei decizii a TAS, favorabile clubului FCSB?

Clubul bucureștean ar câștiga campionatul, ceea ce înseamnă că ar fi trebuit să dispute Supercupa în detrimentul celor de la Viitorul. Am putea avea o rejucare a acestui meci între formaţia campioană și deţinătoarea Cupei României, ori Supercupa va rămâne la Voluntari.

Însă, cât de corect ar fi ca acest lucru să se întâmple, în condiţiile în care FC Voluntari a câștigat în faţa Viitorului, nu împotriva FCSB.

În prezent, este destul de clar faptul că decizia celor de la TAS va spune clar cine este campioana României, lucru extrem de important în vederea tragerii la sorţi a turului trei preliminar UCL.

Ambele formaţii, atât prima, cât și a doua clasată din primul eșalon intră în turul trei preliminar, însă doar formaţia de pe primul loc va intra pe ruta campioanelor.

Acest lucru se poate dovedi decisiv, dacă ne gândim la formaţiile pe care le poate întâlnii în play-off formaţia situată pe poziţia secundă în Liga 1. În condiţiile în care va trece de turul al treilea, în play-off adversarul va fi ales dintre Manchester City, Sevilla, Napoli, Dortmund sau Dynamo Kiev.

Așadar, șansele vicecampioanei României de calificare în grupele UCL sunt aproape nule.

Nu putem spune același lucru și despre formaţia campioană, adversarele posibile fiind ceva mai accesibile: FC Copenhaga, Ludogorets, Olympiakos, Celtic ori Salzburg. Astfel, decizia, care cel mai probabil va veni miercuri, este extrem de importantă, o calificare în grupele UCL asigurând bugetul pe următorii doi ani a celei ce va reușii această performanţă.

Vă readucem în discuţie speţa pentru care se judecă cele două cluburi.

FC Viitorul și FCSB au terminat la egalitate de puncte, 44, play-off-ului Ligii 1, pe prima poziţie. Conform Ligii Profesioniste de Fotbal, la egalitate de puncte, prima departajare se face la rezultatele directe din play-off. Conform acestui criteriu, Viitorul Constanţa este campioana României.

Patronul FCSB a contestat regulamentul, considerând faptul că echipa sa este nedreptăţită, iar că acest criteriu al rezultatelor directe ar fi trebuit aplicat pentru toate partidele directe din acest sezon, nu doar cele din play-off. Astfel, conform acestuia, FCSB ar fi trebuit să fie campioana României, cele patru meciuri directe fiind favorabile clubului bucureștean.

Nu doar campioana Ligii 1 va fi decisă la TAS, ci și formaţia ce va retrograda, dar și modul în care va arată programul sezonului acesta.

Pandurii Târgu Jiu are toate șansele unei decizii favorabile în procesul intentat FRF, orice punct returnat de către TAS însemnând modificarea play-out-ului din sezonul trecut.

Reamintim faptul că Pandurii Târgu Jiu contestă depunctarea dictată de FRF în urma refuzării de a revenii pe teren, la meciul de la Târgu Mureș, din play-out, atunci când, gheaţa de pe terenul de joc i-a făcut pe jucători să refuze să intre pe teren în repriza secundă.

Starea terenului de joc, ASA Targu Mures - Pandurii Targu Jiu

Starea terenului de joc, ASA Târgu Mureș – Pandurii Târgu Jiu. Sursă foto: punctul.ro

Comisia de disciplină a decis ca meciul să fie pierdut de Pandurii cu scorul de 3-0, la masa verde, însă, a mai decis și că e necesar ca Pandurii să fie penalizată cu -3 puncte, conform art. 79.6 din RD.

Dacă TAS returnează un punct din cele trei, Pandurii Târgu Jiu termină peste ACS Poli, având astfel dreptul de a disputa play-off pentru rămânerea în Liga 1.

Vom avea, oare, o nouă Supercupă, ori un nou baraj pentru salvare?

Sursă foto

Citește și alte articole despre fotbal
○ Academia de Fotbal Steaua București, o noua investiţie nefericită?
○ Sunt fotbaliștii mult prea bine platiţi?


Profilul autorului Alin Stoica

Numele meu este Alin Stoica, am 28 ani, practic handbalul de la vârsta de 14 ani și sunt pasionat de sport și IT.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *