În premieră, un fotbalist a fost transferat în schimbul unei criptomonede. Omer Faruk Kiroglu este primul jucător care acceptă plata prin intermediul monedelor virtuale. O echipă de amatori din Turcia, Harunustaspor, a intrat în istorie înaintea cluburilor importante de pe glob, după ce a ales să plătească transferul unui jucător cu monede virtuale. Turcii au achitat în schimbul serviciilor fotbalistului 0,0524 Bitcoin, echivalentul în bani a aproximativ 390 de euro. Pentru perfectarea transferului, au mai fost achitați încă 2.500 de lire turcești, echivalentul a 960 de euro.

Președintele clubului turc a precizat faptul că şi-a dorit să folosească Bitcoin pentru a atrage simpatia publicului, dar şi pentru a-şi face un renume pe plan internațional. Acest lucru se pare că i-a reuşit din plin, numele clubului Harunustaspor fiind menționat pe parcursul zilei în toate marile publicații sportive, de pe întreg mapamondul.

În vârstă de doar 22 de ani, Omer Faruk, primul jucător transferat în schimbul unei criptomonede, se declară, la rândul său, încântat de faptul că primul său transfer coincide cu inovația în fotbal şi aduce ceva nou, de mult aşteptat, introducerea Bitcoin pe o piață aflată pe un trend ascendent. Deşi foarte mulți oameni nu cunosc foarte multe lucruri despre criptomonede, Bitcoin, dar şi celelalte monede virtuale, progresează de la o zi la alta.

Sursă foto: report.az


Citește și alte articole asemănătoare
Creștere record pentru job-urile din domeniul criptomonedelor