În zona de nord a Europei, pe teritoriul a două monarhii constituționale (Danemarca şi Suedia), patru dintre cele mai frumoase oraşe nordice, Copenhaga, Malmo, Lund şi Helsingborg, își așteaptă turiştii. Vizitate anual de sute de mii de oameni, extrem de importante din punct de vedere administrativ şi teritorial, cu o istorie fabuloasă, aceste patru oraşe sunt adesea văzute împreună. Datorită distanțelor foarte mici, dar şi a varietății la care pot avea acces, turiştii sosiți în Danemarca optează adesea să nu staționeze în Copenhaga, şi să facă un tur în țara vecină.

Plecând din Copenhaga, capitala statului Danemarca, putem ajunge în Helsingborg, unul dintre cele mai pitorești şi mai vechi oraşe din Suedia, în mai puțin de două ore. Pe traseul nostru putem trece prin Malmo, al treilea cel mai mare oraş din Suedia, iar mai apoi prin Lund, oraşul în care studiază peste 25.000 de tineri, situat de asemenea în Suedia. Tocmai din cauza posibilității de a vedea patru oraşe diferite, dar la fel de bine văzute pe plan internațional, tot mai mulți oameni aleg să călătorească către Copenhaga, în detrimentul capitalei Suediei, Stockholm, oraş situat în zona estică, la sute de kilometri de Danemarca. Malmo, de asemenea, cunoaşte o creştere a numărului de turişti, astfel că cele spuse anterior se confirmă.

Curiozități despre Copenhaga

Copenhaga, unul dintre cele mai importante oraşe nordice, este situat pe coasta de est a insulei Sjælland şi are ieşire la Marea Baltică. Capitală a Danemarcei din secolul al XV-lea, Copenhaga a fost distrus de incendiile din secolul al XVII-lea, iar populația a fost mult micșorată, în urma epidemiei de ciumă bubonică din același secol. Reconstrucția şi dezvoltarea industrială a oraşului a început după cel de Al Doilea Război Mondial. Din anul 1947 şi până în anul 1970 au fost reconstruite drumurile, introduse noi mijloace de transport în comun, construite poduri, iar în centrul oraşului au apărut chiar şi piste de bicicliști.

Podul Øresund

În anul 2000 a fost construit podul Øresund, care în prezent unește Copenhaga de Malmo. La foarte scurt timp de la crearea acestei legături cu Suedia, sistemul public de transport din Danemarca a cunoscut un real progres, numărul de turişti a crescut simțitor, iar foarte multe companii suedeze au ales să îşi deschidă filiale în Copenhaga. Din anul 2000, o vacanță în Danemarca poate însemna, în același timp, o vacanță şi în Suedia. Aeroportul din Copenhaga este vizitat de milioane de persoane.

Podul Oresund din Danemarca
Podul Oresund din Danemarca. Sursă foto: descoperalocuri.ro

Alte atracții turistice în Copenhaga: Portul Nyhavn, Palatul Amalienborg, Castelul Rosenborg sau Palatul Național

În Copenhaga poate fi văzut celebrul port Nyhavn, înconjurat de clădiri ce datează din secolul al XVII-lea, vopsite diferit, dar care păstrează același stil arhitectural. Însuşi Hans Christian Andersen, celebrul scriitor danez, obișnuia să viziteze portul. Palatul Amalienborg, Castelul Rosenborg, alături de Palatul Național sunt alte trei dintre cele mai căutate atracții turistice din oraş.

Castelul Rosenborg din Copenhaga
Castelul Rosenborg din Copenhaga.

Transportul și cazarea în Copenhaga sau Malmo

Pentru a ajunge în Copenhaga, un român are variante destul de puține. Cel mai rapid şi mai eficient este avionul, iar biletul dus întors nu este tocmai scump (aproximativ 300 de euro). Cazarea în Copenhaga vă va costa aproximativ 100 de euro pe noapte, la un hotel de trei sau patru stele. La mai puțin de 50 de kilometri distanță, în țara vecină, în oraşul suedez Malmo, cazarea este cu 80% mai ieftină.

Malmo, deşi este mai degrabă o poartă de acces către Danemarca, poate fi ales de către românii cu un buget mai mic. Dacă alegeți să vedeți Copenhaga, puteți să vă cazați in Malmo, iar drumul îl puteți parcurge cu autobuzul. Odată ajunși în Malmo, puteți opta şi pentru a vedea alte două oraşe din Suedia. La doar 20 de kilometri distanță se află Lund, cândva unul dintre cele mai importante oraşe scandinave. Parcurile şi grădinile botanice din Lund oferă liniștea de care aveți nevoie după câteva zile în Copenhaga. Mai la nord este oraşul Helsingborg, care păstrează perfect elementele arhitecturale germane, dar şi cultura suedeză.