Dintre toate exemplele de nedreptăți comise împotriva umanității din istorie, Holocaustul poate fi considerat cel mai proeminent. În perioada dintre anii 1933-1945, naziştii au purtat un război vicios împotriva evreilor, țiganilor, homosexualilor, dar şi a celor născuți cu handicap. Holocaustul a reprezentat cel mai cumplit eveniment din istoria omenirii, deciziile unui singur om conducând la moartea a șase milioane de evrei. Acest război a atins apogeul odată cu “Soluția finală” din anul 1938.

Deşi abia din acel moment evreii au început să fie trimişi în lagărele de concentrare, acolo unde piereau, începutul Holocaustului poate fi reprezentat de “legile de la Nurnberg”. Campania lui Hitler împotriva evreilor a fost demarată încă din anul 1933, cel în care partidul nazist ajungea la guvernare în Germania. În luna septembrie a anului 1939, Germania a invadat vestul Poloniei. Cei mai mulți evrei din Polonia au fost trimişi în ghetouri, denumite şi închisorile din oraș. Practic, aceştia locuiau înghesuiți, la limita subzistenței, în interiorul unor oraşe importante, însă separați de ceilalți oameni.

Viața evreilor în timpul celui de Al Doilea Război Mondial

Calitatea vieții lor era deplorabilă, la fel ca a celor care trăiau în lagărele de concentrare. Evreii erau bătuți, abuzați şi chiar uciși, dacă îndrăzneau să nu se supună ordinelor venite de la ofițerii germani. La fel ca şi cei din lagăre, evreilor din ghetouri le erau luate bunurile găsite asupra lor, însă acestora li se permitea să păstreze câteva obiecte personale. Contrabandiștii din ghetouri erau agresați, sau chiar uciși, în execuții publice sau private. Mulți copii şi-au riscat viața pentru a aduce mâncare în ghetou, iar mulți adulți au făcut același lucru pentru educația copiilor lor şi pentru a păstra tradițiile religioase în ghetou. Intelectualii au reuşit să ridice comunitatea deasupra degradării la care erau supuşi.

Evreii deportați erau transportați precum bovinele, naziştii folosind pentru transportul acestora vagoane de tren care nu dispuneau de nicio facilitate, fiind exact precum cele cu care se transportă animalele. Drumul dura mai bine de 48 de ore, perioadă în care oamenii nu primeau niciun strop de apă, motiv pentru care mulți dintre ei se stingeau din viață în tren. Odată ajunși în lagăre, evreii erau deposedați de tot ceea ce aveau la ei, iar mai apoi distribuiți către viață…sau moarte! Cei bătrâni, femeile sau copiii, aveau să fie uciși. Ceilalți ajungeau sclavi şi aveau să muncească până la epuizare. În cazul în care deveneau incapabili de muncă, ori se îmbolnăveau, ajungeau la camera de gazare.

Spre sfârșitul anului 1942, evreii erau obligați să poarte steluțe galbene pe haine, pentru a se deosebi de ceilalți oameni, devenind astfel umiliți, iar mai apoi ucişi. Aceeaşi soartă o aveau şi dacă refuzau să poarte acele însemne. Niciun evreu nu mai avea şansa evadării. Naziştii nu se mulțumeau doar cu distrugerea comunităților locale de evrei, ci se mobilizau pentru depistarea fiecărui evreu fugar sau ascuns. Oricine era ucis: femeie, copil, bărbat, acest lucru nu conta. Angajați sau fără loc de muncă, bolnavi sau sănătoşi, genii sau nu, toți aveau să sufere şi să moară, într-un final, fără nici o speranță şi fără nici o amnistie posibilă. Evreii erau izgoniți din societatea rasei umane!

Sursă foto: thedailybeast.com


Citește și alte articole asemănătoare
WW2: programul de eutanasiere nazist este stopat, la doi ani de la instaurarea lui