Bukhara, oraşul muzeu situat în partea de sud-est a Uzbekistanului, într-un decor absolut fabulos, este locul unde foarte mulți poeți, oameni de ştiință şi filozofi aleg să se retragă în momentele importante din viața lor. De asemenea, este locul unde au trăit unii dintre cei mai importanți oameni de ştiință din Asia Centrală. Oraşul este unul dintre cele mai importante centre economice şi religioase din Uzbekistan, o mare parte din oraș fiind înscrisă pe lista patrimoniului mondial UNESCO, încă din anul 1993.

După cum relatează reprezentanții de presă din Uzbekistan, majoritatea agențiilor de turism ce organizează vacanțe în Bukhara au un traseu identic. Punctul de plecare este chiar în dreptul mormântului lui Abdul Khaliq Ghijduvani, profesorul care a fondat Şcoala Asiatică Centrală a sufiștilor. În apropierea se află o serie de moschei importante, unde oamenii se pot ruga, însă numai dacă aceştia solicită acest lucru. Clădirile, refăcute în ultimele decenii, sunt un punct de reper important în turismul către Bukhara. Întreaga excursie va cuprinde doar vizite la mausoleurile şi grădinile din împrejurimile acestora.

Create în memoria unora dintre cei mai importanți oameni născuți în regiunea Bukara, clădirile păstrează vie credința islamului. Vizita în Bukhara se va încheia cu un tur în mausoleul ridicat în onoarea lui Baha-ud-Din Naqshband, născut în anul 1318, susținător al ascetismului, o doctrină religioasă ce le solicita participanților să renunțe la viața lumească şi să se dedice în totalitate religiei şi rugăciunii. Baha a fost un exemplu pentru cei care îşi duceau traiul pe străzi. Cu ajutorul exemplului acestuia, mulți au reuşit să îşi găsească un loc de trai.

Mausoleul lui Baha este vizitat anual de sute de mii de pelerini. Pentru români, o vizită în Bukhara este cu mult mai scumpă decât un sejur în Tenerife. Biletul de avion dus/întors costă mai bine de 1200 de euro.

Sursă foto: Wikipedia


Citește și alte articole despre turism
Bazilica Sfântul Petru din Roma: scurtă istoriei a monumentalei clădiri