Odată cu aniversarea a 74 de ani de la declararea independenței față de Regatul Unit, în Cipru va avea loc festivalul menit să celebreze acest lucru, desfăşurat anual la data de 1 octombrie. E un prilej nemaipomenit pentru a vorbi despre ceea ce acest minunat stat oferă vizitatorilor săi.

Ciprioții sunt recunoscuți în special pentru plajele lor faimoase şi pentru cultura gastronomică. Printre cele mai apreciate plaje se numără cele din partea de est a țării, Ayia Napa şi Protaras, locații din care mizeria şi apa murdară lipsesc.

La vest de Protaras, la o distanța nu foarte mare se află oraşul Limassol, de asemenea recunoscut pentru plajele sale, însă fără a avea ceva special, din acest punct de vedere, într-o comparație cu celelalte oraşe cipriote cu ieşire la mare.

Limassol este vizitat în special pentru atmosfera foarte animată şi pentru festivalurile faimoase ce adună zeci de mii de oameni, de pe întreg globul.

Festival Limassol.

Carnavalul din Limassol, 2017. Sursă foto: chooseyourcyprus.com

De asemenea, Limassol este văzut ca un loc în care te poți ascunde de temperaturile scăzute, fiind bine-cunoscut faptul că ciprioții au o climă temperată, adesea temperaturile în lunile de iarnă păstrându-se pozitive.

La est de Protaras, la mai puțin de 5 kilometri distanță se găsește Cape Greco, considerată una dintre cele mai frumoase locații din Cipru. Locul, dominat de peşteri şi de stânci înalte, este vizitat anual de aproape un milion de persoane, cei mai mulți dintre aceştia fiind ruși sau britanici.

Ținând cont de faptul că Cipru este un stat de dimensiuni mici, o călătorie din cel mai estic punct, parcul național Dipkarpaz Milli, până în cel mai vestic punct al țării, Cape Arnaoutis, nu va dura mai mult de șase ore.

Cape Arnaoutis, Cipru.

Cape Arnaoutis, Cipru. Sursă foto: aerialarts.com

Acest traseu ar putea dura însă mai bine de 24 de ore, ținând cont de opririle ce vor avea loc, fiind destul de improbabil să fie altfel. Locații în care vă puteți caza sunt din belșug, în Cipru existând mai bine de cinci mii de hoteluri.

Nici prețurile nu sunt de speriat, o noapte de cazare la un hotel de trei stele costând în jur de 150-200 de lei. Bucătăria cipriotă este o combinație de elemente turce, grecești şi arabe, astfel că nu veți duce dorul mâncărurilor de acasă.

Într-o rezumare finală, Cipru trebuie şi merită vizitat!


Citește și alte articole despre turism
○ Islanda: vizită în micuţul stat insular


Profilul autorului Emanuel Ciobanu

Născut în România, stabilit în prezent în Marea Britanie. Pasionat de turism, și foarte social, voi promova zone de pe întreg globul, prin articolele publicate pe Afluent.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *