Sărbătorită anual la data de 7 decembrie, în urma unei decizii venite din partea Adunării Organizației Internaționale a Aviației Civile, tocmai pentru a aminti despre trecerea a jumătate de secol de la înființarea organizației, Ziua Internațională a aviației civile este zi oficială în calendarul Națiunilor Unite din anul 1996.

S-a luat decizia organizării Zilei Internaționale a Aviației Civile cu scopul de a informa populația despre importanța pe care aviația civilă o are în dezvoltarea socială şi economică a statelor. De asemenea, se doreşte informarea corectă despre rolul pe care Organizația Internațională a Aviației Civile îl are în asigurarea cooperării statelor membre pentru realizarea unei rețele de tranzit rapid, ce deservește întregii omeniri.

Aviația a devenit una dintre cele mai importante modalități de conectare globală, zborul internațional fiind un factor fundamental al prosperității. Tocmai din acest motiv, Organizația Națiunilor Unite a acceptat să proclame data de 7 decembrie ca zi oficială a aviației civile, prin Rezoluția 33/51. Tema oficială a evenimentului este stabilită odată la cinci ani, iar pentru perioada 2015-2018 tema este „Să lucrăm împreună pentru a ne asigura că nicio țară nu este lăsată în urmă”.

Într-un mesaj transmis la doar un an de la inaugurarea acestei teme, președintele consiliului, Olumuyiwa Benard Aliu, mulțumea statelor membre pentru faptul că au înțeles de ce este nevoie să fie aplicate standardele ICAO.


Citește și alte articole din categoria „2 minute”
○ Economia Arabiei Saudite, înainte de anul 1980


Profilul autorului Mihai Teodorescu

Pasionat de bucătarie, medicină și fotografie. Încerc să îmbin pasiunile mele și să promovez, prin scris, lucrurile pozitive din societatea noastră.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *