Data de 5 septembrie a fost aleasă ca fiind ziua în care se sărbătorește, la nivel global, caritatea. Ziua Internațională a Carității a apărut în urma unei inițiative venite din partea Ungariei, sprijinită de un număr majoritar de state europene, printre care și România.

Maica Tereza, laureată a premiului Nobel pentru pace, cea care a luptat întreaga sa existență pentru eradicarea sărăciei, s-a stins din viață la data de 5 septembrie, astfel că data nu a fost aleasă întâmplător.

Ziua Internațională a Carității reprezintă un moment prielnic pentru a învăța, din nou, să oferim, fără să cerem sau să așteptăm ceva în schimb. Organizații internaționale, alături de societăți private își arată anual suportul, cu ocazia acestui eveniment.

De asemenea, de la an la an au existat diverse surprize făcute de retaileri internaționali, ce au oferit gratuit produsele lor, ori parte din încasările zilei de 5 septembrie.

În agenda Organizația Națiunilor Unite privind dezvoltarea pe termen lung, ce a fost adoptată spre finalul anului 2015, se pune un mare accent pe stoparea sărăciei în toate formele sale, acest punct de pe agendă reprezentând și cea mai mare provocare cu care se va confrunta societatea.

Este unul dintre puținele momente în care ONU face referire în mod particular la sărăcia extremă cu care se confruntă aproape un sfert din populația continentului african.

Este, de asemenea, unul dintre primele momente în care ONU solicită suportul organizațiilor filantropice, pentru a putea pune în aplicare noua agendă.


Citește și alte articole asemănătoare
○ Solidaritatea nu este egală cu ajutorarea – Ziua Mondială a refugiaților


Profilul autorului Mihai Teodorescu

Pasionat de bucătarie, medicină și fotografie. Încerc să îmbin pasiunile mele și să promovez, prin scris, lucrurile pozitive din societatea noastră.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *